Pastorala la Nașterea Domnului - 2016

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI - TAINA NAȘTERII ȘI PURITATEA COPILĂRIEI

† Macarie, Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord,

 

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi Preaiubiţilor credincioşi şi credincioase, sfântă îmbrăţişare în Hristos Emanuel, Cel născut în ieslea Betleemului şi în ieslea inimilor noastre!

Iubiții mei frați şi surori, să ne bucurăm deplin, astăzi ni S-a născut Hristos!

Ca și acum două mii de ani, Hristos Se naște, însă nu toți se împărtășesc de harul acestui început al mântuirii neamului omenesc. Pentru cei ce-și „iau partea lor în viață” (Psalmi 16, 14), pentru cei care vor să stăpânească în această lume, pentru cei care vor să-L alunge pe Dumnezeu din inimile oamenilor, pentru cei care își sunt suficienți lor înșiși, nașterea lui Hristos este scandal, stricare a planurilor mârșave, sminteală și piatră de poticnire, prilej de delir și de prigoană. Hristos Se naște pentru cei care „partea cea bună și-au ales” (Luca 10, 42), însă și pentru toți cei obidiți și necăjiți, pentru cei care au gustat suferința și durerea.

Ca și acum două mii de ani, Hristos Se naște într-o lume cuprinsă de întuneric, în care gemetele celor care zac „legați în obezi” (Psalmi 67, 7), „în întuneric și în umbra morții”(Isaia 9, 1), urcă la Dumnezeu ca altădată, în vremurile Sodomei și Gomorei. Dar, iată, acum două mii de ani Dumnezeu nu a coborât printre noi ca să ne ardă, precum odinioară, cu foc și cu pucioasă, ci ca să Se întrupeze, smerit, din Fecioara Maria. S-a făcut Om de dragul nostru și spre folosul nostru. Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât nu a mai vrut să o piardă prin apă sau foc, ci a trimis pe unicul Său Fiu printre noi, ca să ne izbăvească din ispite și nevoi. Acesta este Dumnezeul nostru care „la plinirea vremii” (Galateni 4, 4) nu ne pedepsește pentru relele noastre, ci ne pune un Prunc în brațe. După cum ne raportăm la Acest Prunc minunat, Iisus Emanuel, depinde mântuirea noastră. Vom căuta să-L ucidem în sufletul nostru, la ordinele noilor Irozi, sau I ne vom închina proslăvindu-L, alături de îngeri și păstori, aducându-I, ca magii cei străini, daruri?

Iubiții mei fii şi fiice în Iisus Hristos Emanuel,

Nașterea lui Hristos este o lucrare minunată care intervine, bulversând lumea vechiului Israel, biruință a Vieții în fața inerției răului și a păcatului. Observăm că, după chipul acestei unice Nașteri, nașterea oricărui copil înseamnă, de asemenea, pentru mica lume familială în care se naște, o minunată bulversare, o lucrare a mântuirii înscrisă în fire și insuflată de Duhul cel de Viață făcător. De fiecare dată când un copil se naște,parcă în pofida unei lumi neprimitoare, centrată în jurul oricăror altor scopuri decât cele mântuitoare, se produce o benefică rupere de ritm, o binecuvântată smulgere din iureșul alergăturilor după deșertăciunile acestei lumi, o re-centrare în jurul tainei vieții. Mama uită toată durerile facerii, „pentru bucuria că s-a născut om în lume” (Ioan 16, 21), tatăl simte cum nu-și mai aparține lui, căci e responsabil de viața și binele altora, toată familia participă, cum poate, la această bucurie comună. Chiar și pentru cei străini, măcar pentru o clipă, nașterea pruncului înseamnă ieșirea din inerțiile vieții de zi cu zi, căci Duhul mișcă inimile celor care aud sau văd acest eveniment, luminându-le chipurile.

Iubiți credincioşi şi credincioase,

Cum putem păstra acest har al nașterii, al biruinței vieții? Cum putem cultiva și păstra curăția copilăriei, bucuria și plinătatea dragostei părintești? Trăim astăzi într-o lume care merge vertiginos pe drumul negării și al respingerii tainei nașterii și a purității copilăriei. Strămoșii noștri se luptau cu greutăți mari în creșterea copiilor. Viața era aspră, lipsurile erau mari. Mulți prunci mureau de boli sau de foame. Astăzi, din acest punct de vedere, îndeosebi în țările bogate, asemenea lipsuri nu mai sunt o realitate curentă, ci dimpotrivă. În schimb, tot acest confort al vieții este dublat de o așezare care e menită, nici mai mult, nici mai puțin, eliminării familiei și pervertirii copiilor. Trăim vremuri în care drepturile părintești sunt călcate în picioare, iar copiii pot fi preluați oricând, pe baza oricărui denunț, fără o minimă cercetare, de instituții care pretind că sunt înființate tocmai spre protecția copilului! Sunt binecunoscute cazurile familiilor care, în Norvegia sau în alte țări nordice, au trecut prin încercări dramatice, separări forțate, procese, arestări, presiuni. În unele cazuri, prin bunăvoința lui Dumnezeu, nedreptățile au fost oprite, iar copiii au fost returnați familiilor de apartenență. În altele, prin îngăduința lui Dumnezeu, încercările continuă, continuând și noi cu rugăciunea și cu tot ce putem împlini omenește pentru a ajuta aceste suflete chinuite.

Scumpii mei,

Presiunea asupra familiilor nu vine doar pe cale instituțională sau coercitivă. Copiii sunt răpiți de la noi ori de câte ori ne lăsăm furați de bunăstarea materială, de ceea ce considerăm, în general, că este o viață „reușită”, „de succes”: casă, mașină, economii în bancă, bunuri de consum de înaltă calitate, carieră. Toate acestea pot deveni imperative după care ne construim viața familială. Aceste imperative nu ne sunt dictate, ci ne sunt induse printr-o cultură a consumului care încearcă să comercializeze și să eficientizeze orice aspect al vieții noastre familiale. Fiecare moment de taină familială este exploatat acum prin tehnici de „advertising”, astfel încât să fim condiționați să credem că, dacă vom achiziționa respectivele produse, vom dobândi și fericirea promisă. Tot acest angrenaj distruge subtil intimitatea și organicitatea vieții familiale, transformând familia în unitate de producție și consum. Or, dacă ne lăsăm cuprinși de asemenea „stil de viață”, dacă vom fi neatenți cu privire la ce imperative punem la baza familiei, ghidându-ne după regula „de a fi în rândul lumii”, vom ajunge la o altfel de răpire a copiilor de lângă noi. A lăsa copilul să fie educat prin televizor și internet sau numai prin mediul întâlnit la școală și în societate, a neglija creșterea lui pentru că avem „serviciu” sau „carieră”, înseamnă a-l abandona în mâinile unora care urmăresc pervertirea și distrugerea copilăriei, a inocenței.

Dreptmăritori frați şi surori,

Să nu ne amăgim. Dacă nu ne transformăm familia într-o mică biserică, nu putem rezista tăvălugului acestei lumi. Dacă nu ne ancorăm, fiecare cum putem, fie și cu ultimele puteri,în viața Bisericii,vom cădea pradă forțelor întunericului care vor să pună obrocul peste lumina care pâlpâie, încă, în ochii nevinovați ai pruncilor. Nu ne mai putem face prea multe iluzii cu privire la așezarea acestei lumi, la o posibilitate de redresare colectivă, pe scară instituțională. Bătălia se va duce acum chiar pe terenul nostru, al intimității noastre familiale. Acolo trebuie rezistență, la nivel micro-familial. Acolo trebuie dusă lupta cea mare. Putem ușura această luptă dacă vom dovedi, pe cât posibil, că putem fi solidari. Că ne putem strânge, unii lângă alții, unii pentru alții, încurajându-ne, îmbărbătându-ne, ajutându-ne unii pe alții cu fapta și cuvântul. Nu putem rezista altfel decât încercând, după slabele noastre puteri, a imita viața primilor creștini. Nu după formă, ci după fond, după modelul strălucit al primelor comunități creștine. Doar acolo unde există o astfel de unitate suflă mai puternic și „vântul” Duhului (Ioan 3, 8). Altfel, risipiți unii de alții, vom fi asemenea oilor rătăcite de la turmă.

Taina nașterii și puritatea copilăriei sunt daruri ale vieții. Nu există război mai mare, în prezent, decât cel dus împotriva acestor taine ale vieții. Să ne strângem, așadar, în jurul Pruncului Hristos, dimpreună cu Fecioara Maică și cu Bătrânul Drept Iosif, urmându-L pretutindeni, în exil sau în țară, în grajd sau la Templu, în binecuvântare sau în prigoană.

Preaiubiții mei,

Vă spuneam și la începutul Postului Crăciunului, de aici, din îndepărtatele țări ale Nordului, că îmi aduc aminte, cu o lacrimă în colțul ochiului, de colindele și de sărbătorile Crăciunului așa cum erau ele trăite odinioară în satul meu năsăudean de la poalele Munților Țibleș. Cei care se mai pot împărtăși încă din aceste dalbe datini, îi îndemn să le prețuiască și să le cinstească, înțelegând marele dar pe care-l au. Cei care nu mai au parte de ele sau cei care, ca și mine, se află în țări străine, să aibă nădejdea că, prin pregătirea duhovnicească potrivită, se vor bucura de mireasma de neuitat a Praznicului Nașterii Domnului, în comuniunea cu frații întru credință. Chiar dacă nu mai trăim în vechiul sat românesc, încă ne putem colinda unii pe alții, oriunde ne-am afla în această lume, vestindu-ne Nașterea Domnului cu străvechi versuri.

În anii trecuți, aici departe de țară, în prag de Crăciun, am vizitat un bătrân țintuit la pat, un intelectual sensibil, foarte inimos. I-am cântat zeci de colinde țibleșene învățate în copilărie, iar el m-a ascultat cu lacrimi în ochi. La final, mulțămindu-mi, mi-a spus: „Părinte episcop, mă bucur nespus că nu v-ați pierdut puritatea copilăriei!”. Acesta este cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată! I-am răspuns bătrânului, după ce l-am sărutat pe frunte: „Nici dumneavoastră nu v-ați pierdut-o. Atâta vreme cât încă mai colindăm, nu ne putem pierde puritatea copilăriei!”

Vă propun acum, la finalul cuvântului meu pastoral, să mai colindăm un colind dintre multele pe care le-am învățat în copilărie pe Văile Țibleșului, pentru fi părtași inocenței copilăriei, fără de care nu vom putea intra în Împărăția cerurilor (Matei 18, 3).

De ieși gazdă până-n prag,
Să te colindăm cu drag; 
Intră gazdă iară-n casă 
Și-aprinde sfeșnicu-n masă, 
Că-ți intră Hristos în casă, 
C-on mănunchi de mintă creață, 
Să aivă gazda viață, 
Mândră-i sara de Crăciun. 
Nu colindăm pe colaci, 
Nouă gazdile ni-s dragi; 
Nu colindăm pe covrigi, 
Ni-i drag cine șade-aici. 
Să fii, gazdă, veselos, 
Că L-ai primit pe Hristos!

Al vostru părinte și frate colindător, fierbinte rugător către Domnul și de tot binele voitor,

† Episcopul Macarie

Pastorală dată în Centrul Episcopal din Stockholm, Regatul Suediei, la Praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2016.

Pastorala la Nașterea Domnului - 2015

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI - BISERICA NE CHEAMĂ SPRE O VIAȚĂ NOUĂ IZVORÂTĂ DIN ÎNTRUPAREA FIULUI LUI DUMNEZEU

† Macarie, Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord,

 

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi şi credincioase, har, milă şi pace de la Hristos – Cel Născut în ieslea Betleemului şi în ieslea inimilor noastre!

Iubiți frați şi surori împreună rugători,

Acum, de Crăciun, simțind adânc iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru lumea în care trăim, ne oprim cu inimile pline de sfială, înaintea chipului iubirii materne al Fecioarei Maria, care a primit a se face „Biserică sfințită” și „Rai cuvântător”, purtând în pântecele ei pe „Cel neîncăput”, pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, pe care L-a născut, L-a hrănit cu lapte la sânul său preacurat și L-a crescut pentru mântuirea noastră.

La Nașterea Domnului Iisus Hristos din peștera Betleemului, Maica Domnului ocupă locul central și ne transmite starea de liniște și ocrotire pentru Pruncul abia născut, dar și pentru cei care vin să I se închine. Fecioara Preacurată, devine nu doar Maică a Cuvântului întrupat, ci mama noastră a tuturor, la care alergăm după milă, ajutor și întărire. Ce lucru tainic să ne știm cu toții sub grija și rugăciunea Fecioarei Maici, care mijlocește către Fiul său pentru toți pământenii! Toate mamele își încredințează pruncii înaintea icoanei Maicii Domnului, pentru că ochii ei protectori și milostivi sunt pururea aplecați spre cei fără de ajutor.

Cu emoție îmi aduc aminte de Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria Neamțului, care, în primele două luni după naștere, era tot timpul bolnav. Nu mai mânca aproape nimic și plângea continuu. Toți ai casei erau îngrijorați pentru viața lui, iar mama sa Ana era foarte marcată de starea copilașului, mai cu seamă că îi mai muriseră doi copii din pruncie. Neștiind ce să mai facă, mama sa l-a dus la părintele Conon Georgescu de la Schitul Cozancea, din apropirea satului lor botoșănean, care, ascultându-i îngrijorarea pentru viața copilului, a sfătuit-o să îl dăruiască Maicii Domnului. -Cum să-l dăruiesc Maicii Domnului? a întrebat ea cu nedumerire. -Iată cum – a zis el – așază pruncul înaintea icoanei Maicii Domnului din biserica Schitului Cozancea și zi așa: Maica Domnului, îți dăruiesc ție copilul acesta care este bolnav! Fă ce știi tu cu el! Evlavioasa mamă s-a închinat cu umilință la icoana Mamei noastre cerești. Făcând trei metanii, a căzut în genunchi, spunând cu lacrimi: -Maica Domnului, îți dăruiesc ție copilul acesta al meu, că este bolnav și plânge mereu. Fă ce știi tu cu el! De atunci pruncul s-a făcut bine, ajungând la maturitate unul dintre cei mai iscusiți povățuitori pe calea mântuirii, adânc recunoscător celor două mame.

Preaiubiții mei,

Un alt părinte duhovnicesc al românilor, Arhimandritul Paulin Lecca, ne mărturisește vindecarea minunată a unui tânăr care se afla pe patul de moarte, suferind de tuberculoză. Scuipa sânge și totuși Îi cerea cu stăruinţă Mântuitorului Iisus Hristos să-i prelungească viaţa. I S-a arătat Mântuitorul Iisus Hristos, aievea, nu în vis. S-a așezat alături de el, i-a mângâiat fruntea și l-a întrebat: -Copilul Meu, vrei să te faci sănătos? -Da, Doamne – I-a răspuns tânărul –, aș dori să mai rămân printre cei dragi. Nu vreau să mor. -Bine, atunci ridică-te din pat și îndreaptă-te spre icoana Mea din răsăritul odăii tale. Cu aceste cuvinte, Domnul S-a făcut nevăzut.

Tânărul a chemat-o degrabă pe măicuţa sa și a rugat-o să-l ajute să se ridice spre a se îndrepta spre icoana Mântuitorului Iisus Hristos. -Vai, dragul meu, ești prea slăbit, tu nu te mai poți scula, îi zise mama cu compătimire. Dacă te ridici, poţi să mori într-o clipă. Ești prea slăbit, este prea mare acest efort! -Nu, mamă – insista băiatul – Mântuitorul Iisus Hristos m-a chemat spre icoana Sa. Sprijinește-mă, te rog!

Copilul s-a ridicat, ajutat de mama sa iubitoare, încet-încet, s-a îndreptat spre icoană, a sărutat cu lacrimi chipul Preaiubitorului Iisus și s-a vindecat în chip minunat.

Este mărturia unui părinte duhovnicesc, martor la această minune, însă și noi suntem părtași, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, la marea minune a Tainei Liturghiei. Hristos, Izvorul Vieții și al vindecărilor ne cheamă să ne îndreptăm spre icoana Sa de pe tâmpla altarului, iar în chip deplin spre icoana Potirului euharistic de pe dumnezeiescul prestol. Precum l-a chemat pe tânărul suferind să se îndrepte spre icoana Sa, ne cheamă și pe noi cei bolnavi, care purtăm ranele păcatelor, pentru a ne vindeca înaintea catapetesmei, de rănile cele netămăduite, prin Taina Pocăinței, iar apoi, cuminecându-ne cu Cel care este dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor, cu Trupul și Sângele Sfântului Sfinților și Domnului Domnilor, să ne umplem de sfințenie, devenind plini de Dumnezeu.

Dacă ne este greu, să nu ezităm de a ne-o lua sprijinitoare pe Măicuţa Domnului, așa cum acel tânăr suferind, de care v-am pomenit, și-a luat-o în ajutor pe mama sa iubitoare. Nu întâmplător, pe catapeteasma fiecărei biserici, lângă icoana împărătească a Mântuitorului Hristos, este icoana împărătească a Maicii Domnului. Pe brațele sale călduroase, se odihnește, cu gingășie și bucurie, Pruncul Hristos Emanuel, Cel „întâi-născut între mulți frați” (Romani 8, 29) prin care Maica Domnului ne asumă pe toți cei ce-L primim drept Mântuitor. Maica Domnului îl ține în dreptul inimii sale pe Copilul Hristos, însă ne ține la inima sa maternă, încălzindu-ne, și pe noi toți care suntem copiii săi. În mod deosebit, acum de Crăciun, la Slujba Sfântă a Liturghiei, mijlocește să-L primim pe Hristos din ieslea rece și întunecoasă a Betleemului istoric, în ieslea caldă și luminoasă a Betleemului inimii noastre.

Și la această prăznuire, vă împărtășesc un colind din satul meu natal transilvan, de la poalele Munților Țibleș, pe care l-am învățat și l-am colindat cu mare drag în copilăria mea. Vi-l colind acum , rugându-vă să deschideți larg porțile inimilor voastre:

Colo-n josu, mai în jos,
Florile dalbe de măr,
Este-on rît mândru, frumos.
La mijlocul rîtului,
Este-o dalbă mănăstire
Cu pereții de făclie, 
Cu ușile de tămâie;
Cu ferestrele de ceară, 
Zori de zuă revărsară.
Popii-n slujbă când intrară:
Nouă popi, nouă dieci
Și pe-atâția patrierci;
Slujba sfântă cine-o ascultă?
O ascultă Maica Sfântă,
C-on Fiuț micuț în brațe. 
Fiul plânge și nu tace, 
Maică-sa n-are ce face:
-Taci, Fiule, taci dragule, 
Că Ție Maica ți-a da: 
Două mere roșioare,
Rupte de la Sfântul Soare.
Fiul plânge și nu tace, 
Maică-sa n-are ce face:
-Taci, Fiule, taci, dragule, 
Că Ție Maica ți-a da: 
Două mere, două pere, 
Două țâțe dalbe-a mele. 
Nici cu acelea nu tăcea, 
Maica Sfântă iar zicea:
-Taci, Fiule, taci, dragule, 
Că Ție Maica ți-a da:
Ți-a da cheia raiului, 
Scaonul județului, 
Șuștarul Botezului; 
Cu șuștaru-i boteza, 
Cu scaonu-i judeca,
Pe tăt omul li-i chema;
Pe tăt omul să-l slobozi, 
Să faci dreptate la toți; 
Tu raiul li-i descuia,
Pe Dumnezo Li-i vedea. 
Apoi Fiul Sfânt tăcea
Și din gură așă grăia:
-Lată-i puntea raiului, 
Cum îi firul părului; 
Care om îi păcătos
Pică de pe punte-n jos; 
Care-i păcătos mai tare 
Pică de pe punte-n vale 
Și se face stean de piatră, 
Lumea lui atunci se gată.

Iubiți frați şi surori împreună colindători,

Darurile de la sfânta slujbă, oferite, în acest colind, de Maica Fecioară Pruncului Iisus, sunt darurile Bisericii pe care o întruchipează deplin Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Cea care L-a hrănit pe Hrănitorul făpturii este hrănitoarea tuturor celor aflați în nevoi. De aceea, în bisericile noastre, inclusiv în cele de la Sfântul Munte Athos, între icoanele Maicii Domnului, se află și icoana Maicii Domnului Alăptătoarea care hrănește la pieptul său feciorelnic pe Hristos Dătătorul laptelui.

Anul acesta, târnosind noua biserică românească Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni din orașul Sölvesborg, din sud-estul Suediei, am așezat în acest sfânt lăcaș, cu toată credinţa și cu toată evlavia, această icoană a Maicii Domnului, minunat pictată în urma unei trăiri din satul meu natal Spermezeu, din județul Bistrița-Năsăud, acolo unde s-a zămislit, din moșistrămoși, colindul pe care vi l-am transmis adineauri, în care Maica Domnului îi oferă, cu gingășie, dalbul său piept, Dumnezeiescului Prunc.

Anul trecut am ajuns acasă în zilele toride de la sfârșitul lunii iulie, iar tocmai atunci tânăra fiică a cântăreţului bisericesc trecuse năprasnic din această viaţă, în timp ce-și alăpta primul copilaș la sânul ei matern. Durerea era atât de mare încât nici preoţii slujitori nu mai găseau cuvintele potrivite de mângâiere. Nici eu nu le-am găsit, am început să plâng împreună cu ei, însă aveam pe piept engolpionul cu icoana Maicii Domnului Alăptătoarea. La slujba prohodirii, care a fost foarte dureroasă – mai mult s-au auzit suspinele părinţilor, ale soţului și ale comunităţii îndurerate, decât psalmodierile slujitorilor – am putut spune doar atât: „Iată, iubiţii mei, port pe piept icoana Maicii Domnului Alăptătoarea. Plângeţi pentru această mamă care a plecat năprasnic dintre noi și mai ales plângeţi pentru acest copil orfan care, fiindu-i foame, încălzit la pieptul bunicii sale și al tuturor mamelor care-l mângâie acum, caută un piept pentru a fi alăptat – era un copil sugar, așa cum sunt toţi copiii mici, neînţărcaţi – însă pe acest copil, de azi înainte, îl va hrăni Maica Domnului, care ne hrănește pe toţi cei care îi cerem ajutorul în nevoi. L-a alăptat și pe Hrănitorul făpturii, ne alăptează pe fiecare în parte și mai ales pe cei care sunt fără de mamă și fără de ajutor. Deoarece Maica Domnului preferă să stea mai degrabă între cei neajutorați, decât între Puterile Cerești. Maica Domnului este hrănitoarea tuturor. Precum L-a hrănit odinioară pe Iisus Hristos Emanuel, Cel întrupat de dragul nostru și spre folosul nostru, ne hrănește, împreună cu El, și pe noi cei care, prin harul înfierii, am devenit fraţii lui Iisus și copiii Maicii Domnului”.

Am simţit în acele clipe ocrotirea blândă a Maicii Domnului, o simțim cu prisosință și acum. În urma acestei întâmplări tragice, am așezat în satul meu natal, chiar la casa mea părintească, o icoană foarte frumoasă a Maicii Domnului Alăptătoarea. Părintele paroh și enoriașii de la Sölvesborg au văzut icoana și m-au rugat să așez acest odor și în noul lor lăcaș de închinare. În cele din urmă, am reușit să realizăm o frumoasă icoană a Maicii Domnului Hrănitoarea cu lapte, pe care am așezat-o în biserica noastră românească din Sölvesborg, ca să fie izvor de binecuvântare și mângâiere pentru copiii Maicii Domnului răspândiţi în aceste ţinuturi mai umbroase, mai reci – și la propriu, și la figurat – din Europa de Nord.

Iubiții mei fii şi fiice duhovniceşti,

Anul 2016 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul Omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox. Această lucrare stă în strânsă legătură cu creșterea și desăvârșirea credinței noastre într-o lume aflată întro permanentă mișcare. Gândurile pe care vi le-am împărtășit adineauri sunt în strânsă legătură cu aceasta, pentru că în actul formării credinței, un rol foarte important revine mamelor creștine care transmit, în sufletele pruncilor, dragostea de Dumnezeu și de semeni, fără discriminare. Pacea inimilor și lumina credinței vin atunci când o mamă iubitoare și dăruitoare le așază, spre binele umanității, în inima pruncului ei. De aceea, permanenta rugăciune către Maica Domnului se transformă într-o permanentă grijă pentru formarea copiilor noștri, pentru a construi o lume a bucuriei și a luminii dumnezeiești. După chipul Maicii Domnului, Biserica este mamă pentru cei ce o asumă și-L primesc pe Hristos. O mamă iubitoare este alături de fiii ei în toate împrejurările vieții, se bucură de împliniri și este îndurerată în suferințe, dar în toate este ocrotitoare.

Sfârșitul acestui an ne-a pus în fața unor momente grele în care suferința multora ne-a cutremurat pe toți. Tinerii din București, prin suferința lor, pentru unii pecetluită de moarte, ne cheamă pe fiecare dintre noi la mai multă responsabilitate. Teroarea care nu mai are granițe, ne face să înțelegem mai concret că totul este efemer, iar învingându-ne frica, reușim să prețuim viața. Toate acestea și altele pe care le pricepem trăind vremurile din urmă, ar trebui să ne ajute să ne naștem spre o viață nouă, viață la care ne invită de două mii de ani Biserica, prăznuind, în bucuria colindului, Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Al vostru fierbinte rugător către Domnul și de tot binele voitor,

† Părintele Episcop Macarie

Dată în Reședința noastră episcopală din Stockholm, Suedia, la Praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2015.